Schimb Valutar (2008)
Am fost astazi la un film, si anume Schimb Valutar in regia lui Nicolae Margineanu. Ce m-a impresionat initial la el a fost un trailer sau bucati din acesta vazute nici nu mai stiu pe unde. M-a prins de atunci ideea filmului. Si acesta nu m-a dezamagit. Un scenariu bine lucrat, interpretari bune (Cosmin Selesi face un rol foarte bun in acest film) o imagine credibila a Bucurestiului de imediat dupa '89 si un final care lasa loc de interpretari.
Povestea e aparent simpla: un barbat de la un oras de provincie e disponibilizat de la servici si se gandeste impreuna cu sotia sa emigreze in strainatate. Pentru aceasta merge la Bucuresti pentru a schimba toti banii in valuta. Dar da de un baiat bun la toate care se ofera sa-i vanda valuta la un pret mai mic dar ii da bancnote false. Cam de aici pleaca zbaterea si transformarea personajului principal in incercarea acestuia de a-l gasi pe cel ce l-a inselat si de a-si recupera banii, totul culminand cu finalul.
Dar va las pe voi sa descoperiti restul. Eu ii acord filmului 8/10 considerandu-l o productie romaneasca buna care are potentialul de a readuce lumea in sala de cinema la un film romanesc.
19 octombrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu