Iluzia unei victorii nemeritate

Cam la asta se rezuma meciul de aseara dintre Steaua si Lyon incheiat cu scorul de 3-5. La o prima privire a unuia care nu a vazut meciul poate spune ca a fost un festival de goluri la care echipele au jucat cu garda jos. Din partea unuia care a fost pe stadion va spun ca nu a fost asa.

Ce impresioneaza inca de la inceput la Lyon, si ce am vazut si acum 2 ani la ei, e ca la incalzire iese toata echipa. Si cei care joaca si cei care sunt rezerve. Se vede ca sunt o echipa, un grup de oameni care lupta in comun pentru atingerea aceluias obiectiv. Singura parte proasta ar fi echipamentul. Se pare ca e o moda acum in Europa de a avea ca echipament de rezerva acest galben-verde intens. Mie nu-mi place deloc. Le statea mult mai bine in echipamentele negre de acum doi ani.

De la primul fluier s-a vazut ca francezii se cred la antrenament. Si ca la antremanet au luat si primele 2 goluri. Unul dat de cel mai indolent atacant din ultimii ani ai Stelei, l-am numit aici pe Arthuro, si celalalt dintr-o balbaiala totala in careul francezilor care s-au trezit ca prin minune cu boaba-n plasa. Dar stiam ca francezii nu pornesc de la prima cheie. Le trebuie un dus rece de vreo 2 goluri pentru a-si intra-n mana (vezi aici precedentul meci cu Fiorentina unde si italienii au avut 2-0). Deci pentru mine, spectatorul din tribuna, revenirea celor de la Lyon mi se parea normala si asteptata. Si nu a intarziat sa apara. Masina de fotbal si-a dat drumu' si cu largul concurs al apararii steliste s-a facut 2-2 printr-un voleu superb al lui Keita si un cap bine plasat al unui exceptional Benzema.

Golul nostru de 3-2 a venit oarecum neasteptat. Dar avand in vedere lentoarea si imobilitatea apararii franceze, cu un Boumsong bun eventual pentru Gloria Buzau dar titular de nationala, singurele faze la care putea spera Steaua sa mai marcheze erau cele fixe unde marcajul erea ca si inexistent. Contraatac nu prea avea cum pentru ca nu avem jucatori pentru asa ceva si faze de atac lucrate n-avem cu cine si de cine sa fie lucrate. Si s-a intamplat ca golul de 3-2 sa pice fix inainte de pauza dintr-un corner si o lovitura de cap a lui Ovidiu Petre.

Astfel, la pauza Steaua avea un raport de 3 suturi pe poarta, 3 goluri. Lyon 5 suturi pe poarta, 2 goluri. Posesia a fost bineinteles superioara francezilor. Dar de la cabine stelistii au iesit fara vlaga-n picioare. Se vedea cu minut ce trece ca francezii ne imping si mai mult spre propriul careu. Si s-a mai vazut ca au banca de rezerve si antrenor inspirat. Au rezolvat jocul in 2 minute. La prima atingere de balon dupa intrarea pe teren, Fred a facut 3-3. Apoi Benzema s-a plimbat nestingherit pe la marginea careului nostru la o lovitura libera si a trimis mingea din prima in coltul lung. Tribune inmarmurite si un Gigi Becali care a plecat furtunos de la stadion inainte de sfarsitul meciului. Si-a dat si el seama ca nu avem cum si cu cine sa mai dam vreun gol pentru a mai reveni.

Si astfel finalul a fost previzibil pe alocuri. Cel putin pentru mine. M-a surprins doar ca nu l-am mai vazut pe Goian varf de atac. In rest, aceaasi buimacire spre atac, mingi lungi si fara rost si aruncarea cu capu-nainte spre poarta lor. Bineinteles, fara rezultat. Ca doar nu jucam cu Otopeniu'. Rezultat a fost doar la ei care au desavarsit victoria cu un ultim gol de 3-5.

In concluzie Lyon ne-a batut prin ceea ce ne doare cel mai mult, prin fotbalul pe care ni-l dorim si noi din partea alor nostrii. Poate ca palma asta de la Dumnezeu va fi resimtita bine de Gigi Becali. Desi in ultimul timp, dupa atatea rezultate negative, nu se mai aminteste nimic de divinitate.

P.S. Ca o ultima stire pe gsp.ro aflu ca Marius Lacatus a demisionat. Degeaba. Pana nu se schimba ceva la conducere si in stilul de joc plus ceva jucatori, nimeni nu va reusi sa faca ceva grandios cu aceasta echipa, decat eventual sa o tina pe linia de plutire. Poate ca doar asta nu a mai reusit Lacatus sa mai faca in ultimul timp.