Acu vreo 4-5 luni m-am decis sa-mi iau bicicleta. Motivul principal era de a ma deplasa mai repede catre serviciu. Distanta care trebuie parcursa zilnic e Pantelimon-Armeneasca. Pe jos imi ia 40-45 minute. Cu bicicleta 15-20 minute. In tot acest interval am ajuns sa cunosc din ce in ce mai bine partile bune si rele ale mersului cu bicicleta. Ca tot a venit frigul si a trebuit sa las bicilceta acasa, o sa va fac un rezumat a ceea ce am constatat pana acum.
Parti bune
1. Mult mai putin timp petrecut in trafic. Ajung imediat la serviciu. Nici cu un scuter nu cred ca m-as descurca mai bine. Si asta pentru ca bicicleta e mai micuta, ma strecor mai repede pe langa masini si pot sa o iau si pe trotuar
2. Folosirea trotuarului. Poate fi mult mai buna in unele situatii decat carosabilul
3. Miscarea. Intretinerea conditiei fizice. E ca si cum as face vreo 40 minute de sport zilnic. Imbinam utilul cu placutul.
Parti rele
1. Trebuie sa fii foarte atent la tot ce te inconjoara. Mi se par sinucigasi aia care merg pe bicicleta sau pe role si au castile cu muzica la maxim in urechi. Practic nu stii ce se intampla in jurul tau. Doar ce vezi in fata. In masina macar mai ai oglinzi. Si oricum mai mult stai in masina prin oras.
2. Daca ploua afara sau e ud pe jos e nasol. Si nu numai din cauza bicicletei ci mai mult a celorlalte masini care trec pe langa si te umplu de respect. Daca e si putin loc liber in fata apasa pedala la maxim ca doar nu se uda el.
3. De obicei soferii n-au nicio treaba cu biciclistii. Nici nu stiu ca ar exista. Oglinzile lor nu prind obiecte asa mici. Asta e probabil si din cauza curentului de ura impotriva scuteristilor.
4. Mare atentie la cei care dau cu spatele din parcarile de langa trotuare si la cei care vor sa reintre in trafic dintr-o parcare laterala. A se revedea punctul 3 aici.
5. Observi cel mai bine cum parcheaza toti muflonii din trafic. Presimt ca intr-o zi o sa ma trezesc infipt in usa unui umflat care deschide usa larg ca sa-si reverse suncile afara, fara sa-i pese de restul participantilor la trafic.
6. In functie de ritmul de mers si de organismul fiecaruia te poti trezi transpirat ca porcu' cand ajungi la destinatie.
7. Pietonii sunt cei mai indisciplinati participanti la trafic. Au un mers total haotic si imprevizibil. Mare atentie sa nu va treziti cu vreo baba sub roata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu