Regasirea unui actor

Darren Aronofsky este unul din regizorii mei favoriti. Requiem for a Dream (2000) il consider o capodopera si una din cele mai bune campanii antidrog. A venit randul ultimului film al lui Aronofsky sa fie vizionat, The Wrestler (2008). Dupa cum e mentionat si pe afis, filmul reprezinta renasterea lui Mickey Rourke, unul din rebelii frumosi, dar cazuti in dizgratie, ai Hollywood-ului. In anii '80 - '90 era unul din cei mai promitatori actori dar o viata zbuciumata si plina de excese l-a adus la o izolare fata de societate.

Asta e si povestea prezentata de catre film. O poveste de regasire si incercare de integrare in societate a unui luptator retras din activitate. Un om care scos din mediul sau de activitate, ringul, este un rebut pentru societate si un inadaptat. Realizeaza si el acest lucru si in ciuda sanatatii precare alege sa-si traiasca ultimele clipe din viata acolo unde a insemnat ceva, acolo unde poate face ceva pentru ceilalti si unde e apreciat pentru ceea ce este.

Mickey Rourke a fost cererea expresa a regizorului pentru acest rol desi casa de productie a incercat sa-l impuna pe Nicholas Cage pentru rolul principal. Si a meritat insistenta. Se vede implicare actorului intr-un film care inseamna mai mult decat fictiune pentru el. Un film in care-si traieste propria suferinta. Si impresia de autenticitate si naturaletea in pielea personajului sunt mult mai pregnante. In completarea acestora vine si scena cu taiatul fruntii pe care Mickey Rourke a realizat-o fara efecte speciale pentru o si mai mare autenticitate. Eu sunt fan Sean Penn dar recunosc ca Rourke ar fi meritat mai mult Oscarul din acest an. Rolul sau inseamna mai mult decat o simpla fictiune. Reprezinta o renastere si o regasire de sine.

Un rol foarte bun face si Marisa Tomei. Rolul deloc simplu: o stripteuza cu inima mare si cea care devine pasiunea si confidenta singuraticului luptator. Ea si cu Evan Rachel Wood, fiica abandonata si izolata sentimantal, sunt petele de culoare intr-un film dominat de figura lui Rourke.

O nota aparte in realizarea intregului o reprezinta si stilul lui Aronofsky. Planurile de filmare si taieturile dau o alta viziune asupra faptelor. 9/10. Unul din cele mai bune filme din ultima perioada.