9 octombrie 2008

Piercing dus la extrem

piercing extrempiercing extrem

Se pare ca la asiatici exista un astfel de festival al piercing-ului dus la extrem. Cam care o fi rostul acestuia? Sa vedem cata durere poate suporta fiecare? Sau ce-si mai poate infige fiecare in falci? Oricum, daca mai vreti sa vedeti alti partiucipanti gauriti, ii gasiti aici (atentie: imaginile sunt dure).

Sursa: funnytogo

8 octombrie 2008

Recenzia ultimelor 3 filme vazute

Journey to the Center of the Earth (2008)

La filmul asta am fost ieri seara la Hollywood Multiplex. Nu era in plan dar DB a castigat o invitatie. Pot spune din start ca a fost timp pierdut. Si pe drum pana acolo si mai ales acolo. Filmul se incearca a fi o combinatie de family/fiction/adventure/fantasy/action dar reuseste sa le faca praf pe toate. Mie nu-mi place prea mult Brendan Fraser ca actor. Mi-am confirmat parerea aseara.

Filmul are la baza conceptul de tip fara prieteni si familie care trebuie sa-si gazduiasca nepotul (cu care nu are niciun fel de relatie) vreo 2 saptamani. Si lucururile incep sa miste cand ei pleaca intr-o calatorie neprevazuta. Totul se invarte in jurul cartii lui Jules Verne, care da si titlul filmului. Cred ca s-ar invarti si Jules Verne in pamant daca ar vedea cu ce ecranizare s-a mai ales cartea lui.

Actiunea nu prea are un sens logic, efectele speciale sunt trase rau de par si nu au facut altceva decat sa ma amuze, greseli de regie si limbaj de lemn se gasesc la tot pasul iar glumele sunt rasuflate rau de tot. Practic se scorojesc peretii cand te uiti la asa ceva. Mai ales ca unul caruia nu se da in vant dupa efecte speciale si fantasy-uri comerciale.

Ce am observat la filmele vazute la cinema e ca pot masura calitatea unui film prin nivelul de popcorn mancat. Ieri a ramas juma de punga. Cred ca nu am atins recordul asta vreodata.

Per total cred ca e unul din cele mai proaste filme vazute vreodata la cinema. Ii dau nota 3/10 si asta doar pentru actrita principala cu care iti mai poti delecta privirea intre holbatul pe tavan si rasucirile pe scaun.



De mult imi doream sa mai vad un film cu Robert de Niro. Si daca s-a nimerit sa joace cu un alt monstru sacru al cinematografiei, Al Pacino, si mai bine. Subiectul era comercial, nu ma asteptam la prea multe de la el. M-am dus mai mult pentru jocul actoricesc. Si pot spune ca a meritat. De Niro face un rol decent, practic doar din experienta. Nu aduce nimic nou dar nici nu trebuia in acest film. E doar unul din acele filme care mai aduce in lumina reflectoarelor unul sau doi actori care cazusera intr-un con de umbra. Nu-i ridica sau scade in popularitate. Doar ii mentine.

Actiunea se invarte in jurul a doi politisti cu state vechi in bransa si buni prieteni. Intorsatura interesanta apare in momentul incalcarii legii de catre unul dintre ei. Celalalt are o tresarire de moral si totul incepe sa degenereze. Mi-a placut si motto-ul filmului: "Most people respect the badge. Everybody respects the gun."

Merita sa vedeti filmul daca va place macar unul din cei doi actori. Nu va asteptati la ceva iesit din comun. E ceva tensiune si intortochere in actiune dar totul la nivel de film comercial. E un film care poate fi foarte usor vazut acasa, intr-o seara, pentru relaxare. Eu ii acord 7/10 pentru cei doi mari actori.


Mirrors (2008)

L-am vazut in seara asta la CinemaPRO. Tot prin intermediul unei invitatii castigate. De data aceasta de mine. S-a nimerit sa castig si eu si DB in aceeasi saptamana si am zis sa profitam de ocazia oferita. Spre deosebire de ziua de ieri azi nu am mai irosit timpul.

Filmul incepe direct cu o scena cu mult sange si te introduce direct in actiune. Practic, titlul filmului se explica din primele 5 minute. Apoi vine intro-ul.

In general e un thriller bun si exploateaza o idee interesanta, cea cu oglinzile malefice. Dar are si mici scapari. Cum ar fi o chestie intalnita mai in toate filmele americane: chiar daca actorul principal e sarac lipit, tot are o masina beton din care ar putea trai linistiti daca ar vinde-o. Mai sunt si scenele cu efecte speciale cam trase de par. Cred ca se putea lucra mai mult aici. Nici interpretarea lui Keifer Sutherland nu iese prea mult in evidenta. Cateodata pare fals in ceea ce incearca sa redea. Dar per total merge.

Ca puncte pozitive as remarca o coloana sonora buna, montajul si mai ales finalul. Ce mai putea fi imbunatatit ar fi fost subiectul principal. Adica oglinzile si rolul lor. Se putea scoate mai mult de aici. Tocmai pentru aceasta filmul primeste din partea mea 7/10. Cu putin efort putea ajunge mai sus. Dar la nivelul comercial actual, merge.

7 octombrie 2008

Am BMW si strada mea

Cu cat ai masina mai scumpa cu atat simti ca strada iti apartine mai mult si te intereseaza din ce in ce mai putin de ceilalti participanti la trafic. Cu atat mai putin de sarantocii de pietoni. Ca daca ei n-are bani sa-si ia masina tare ca mine sa sufere, manca-ti-as! Cam asta e si gandirea exemplarului de a parcat BMWu' din imaginea de mai jos.


In fiecare zi cand ma duc spre servici dau de masini parcate care mai de care. Dar ca asta n-am intalnit inca. Pe porcii astia nu-i vede nicio patrula de politie? Culmea, era parcat la o intersectie de baietii care saltau masini.


Da, la mine in sectorul 2 se saltau iar masini. Iar pentru ca am mai relatat despre zelul celor de la primarie de a mai curata din strazi. Nu i-am vazut sa faca abuz, adiuca ridicau doar masinile parcate fix pe trecerile de pietoni sau care blocau intersectii. Azi printre masinile ridicate se numara si un Opel Astra cu numere rosii. Banuiesc ca omul d-abia si-l luase. O sa se trezeasca fara el.

Dar ma reintorc la bmwist. Nu ar fi meritat niste semne adanci in tabla? Ma intreb cum i-o fi venit lui ideea sa parcheze acolo. Mie nu mi-ar fi dat prin cap sa o pun in halul ala. Eventual pe trecere dar paralel cu trotuarul. La cum a parcat imi cam dau seama si cum conduce. De astia trebuie sa ne ferim in trafic.

Calendarul manifestarilor populare traditionale

Mie imi plac evenimentele gen targuri, expozitii, prezentari, manifestari, etc. Problema e cum sa aflu de ele inainte ca ele sa se intample si sa vad la teveu la stiri ca "azi a avut loc in localitatea x targul verii... ". Exista 1-2 siteuri de pe unde mai aflu de evenimente de gen de prin Bucuresti. Dar ceva de pe la sate, despre manifestarile populare traditionale nimic. Nicio informatie nici despre un festival al branzei, al vinului, ceva aniversari satesti sau traditii ale locului. Orice informatie gasesc e ori partiala, ori de acu cativa ani. Nicaieri un loc cu toate manifestarile astea, un anuar de aceste gen. Si am cautat destul si pe Google si prin librarii. Ce am gasit mai rasarit in domeniu a fost un calendar al manifestarilor medievale. Bun si ala decat deloc.

Ma gandeam sa incep sa adun date despre manifstarile de acest gen dar necesita mult timp si alergatura, ori eu nu prea am cand sa ma ocup de asta. Cel putin nu singur. Poate daca am fi mai multi sa ne adunam si cu ce poate fiecare sa adunam informatiile la un loc si sa scoatem un calendar al manifestarilor populare traditionale romanesti. Daca mai are cineva si niste cunostiinte pe la un muzeu al taranului/satului sau pe la ministerul culturii sau etnografi ceva ar fi si mai bine. Un astfel de material ar prinde bine nu numai pentru cei ca mine, pasionati de aceste evenimente, dar si pentru turism si popularizarea evenimentelor. Strainii ar aprecia un astfel de ghid.

Daca cineva doreste sa se implice sau are alte idei/sugestii astept mesaje.

Stiri blitz - 07.10.2008

  • Un expert in studiul cancerului mamar spune ca un vaccin pentru aceasta maladie este posibil in urmatoarea perioada --> link EN (news) <-- studii, medicina
  • Religulous - Un documentar despre viziunea actuala asupra religiei de la regizorul "Borat" si studioul care a produs "Fahreheit 9/11". S-a lansat in acest weekend in SUA. Trailer-ul arata foarte bine. Nu am gasit insa si o data de lansare pentru Romania --> link (trailer) <-- film
  • Feriti-va. Lindsay Lohan vrea sa adopte un copil. Ii da si niste alcool in biberon? --> link EN (news) <-- vedete, erori grosolane
  • Un sondaj dragut la care trebuie sa alegeti din raspunsurile fiecaruia din cei doi candidati americani la presedentie la cateva intrebari pe cele mai delicate subiecte. Mie mi-a iesit ca tre sa votez cu Obama (8-5) --> link EN (poll) <-- politica, studii

6 octombrie 2008

Taurasul Coca-Cola

taur din cutii de coca-cola
In lipsa de ocupatie si avand la dispozitie prea multe cutii de cola, unii oameni s-au gandit sa faca ceva creativ cu ele. Si a iesit taurele din imgine. Furios rau.

Sursa: About.com

Cum se scrie pe piele

pielea carnetel
O femeie de 50 ani din China sufera de o maladie foarte ciudata: urticarie artificiala. Aceasta anomalie face ca pielea femeii sa iasa in relief la apasare. Practic femeia isi foloseste pielea drept carnetel prin apasarea cu unghia. Cuvintele apar in cateva momente.

Anomalia nu are nicio alta reactie fizica si nu femeia nu resimte nicio durere dar recunoaste ca este foarte ciudata.

Sursa: Weird Asia News

Symbol si paine

Am fost sambata intr-un tur pe la 2 evenimente din Bucuresti: "Noul Renault Symbol" si Festivalul Painii. In drum spre prima am surprins si o imagine amuzanta.

Ideea a fost sa vad si eu ce e de noul Symbol. Precedentul nu m-a incantat prea mult. Era o masina decenta dar prefer Loganu' in fata lui. Am fost la o reprezentanta Renault de la iesirea Cora Pantelimon. Buluc maxim. De la intrare. Peste 70% erau over 60. Auzisera ca se da masina gratis si au venit toti. Nu mai exista niciun premiu d-ala instant pentru taloanele din presa. Am surprins si o conversatie intre 2 babe pe tema aceasta. Una se plangea celeilalte: "Nici nu mai am ce face cu talonu' asta. Am platit si transportu' pan' aici". Toti completau hartii de drive-test pentru castigare masini. Era ditai teancu deja cand am venit eu pe la 12. Am completat si eu daca tot era la moda. Langa mine era un tataie care luase si buletinul sotiei sa completeze si pentru ea o hartie. Sa ia toata familia daca tot e gratis. Fara numar, fara numar.

Cat am stat acolo n-am vazut totusi niciun drive-test. Masinile stateau linistite in fata reprezentantei. Una n-a plecat.

In timp ce ma holbam pe la ce masini mai erau p-acolo au venit niste cutii cu premii. Instant au mirosit astia mai in varsta ca e rost de gratuitati si s-au asezat la traditionala coada. Era o coada care serpuia tot magazinul pentru pixuri si snururui de gat pentru agatat telefonul. Dar daca e gratis vrea tot romanul.

Revenind acum la masina din centrul evenimentului, noul Symbol, m-am uitat si eu vreo cateva minute bune pe la ea. Nu mi-a spus nimic. Plastice ieftine aruncate aiurea. Un interior neprietenos cu spatiere si functionalitate redusa. Singurul aspect care mi-a placut a fost design-ul exteriorul. Parca au mai nimerit si niste proiectanti mai treji cand au lucrat la modelul asta spre deosebire de orice alt Renault (doar sa vad spatele la noul Laguna si imi cade fata). In cazul modelului de fata parca mai are o linie inteligibila exteriorul. Spatele chiar arata interesant. Niste blocuri optice bine evidentiate si proportionate fata de restul caroseriei. Se pare totusi ca modelul a avut succes printre vizitatori. Un tataie la vreo 70 ani si-a comandat unul chiar cand eram eu acolo.

Am plecat d-acolo, lasand batraneii sa se lupte pe premii si m-am dus in parcul national la Festivalul Painii. Mai fusesem acolo si anul trecut. Aici alti pensionari bulucindu-se la gratuitati. Parca sunt peste tot. N-ai loc de ei nicaieri.


M-am plimbat vreo juma de ora pe acolo. Erau de toate. Paine in toate felurile si in toate dimensiunile. O mostra in poza de mai sus. Erau prezenti si cei de la muzeul agriculturii cu o prezentare a testului. Interesanta mai ales ca era si cu demonstratie live de coacere traditionala a painii la test. Mai jos vedeti o imagine cu pregatirea testului.


Una peste alta, a fost mult mai placut decat la bulucul de la Renault.

5 octombrie 2008

Jupiter in toata splendoarea

jupiter
Aceasta e cea mai clara imagine obtinuta vreodata de pe Pamant. Pentru obtinerea ei s-a folosit un telescop de 8.2 metrii din Chile.

Conducatorul experimentului a fost Franck Marchis, astronom la University of California din Berkley si la institutul SETI. Dupa declaratiile acestuia, focus-ul extraordinar s-a obtinut printr-o noua metoda de optica adaptiva.

Optica adaptiva consta in ajustarea distorsiunilor introduse in cadrul imaginilor de atmosfera terestra. Astfel se obtin niste imagini de o claritate asemanatoare celor luate de un telescop in spatiu.

Sursa: National Geographic

Scoala dotata


Are de toate, dupa cum se poate observa. Are si sindicat si lamaie in geam si invatacelul o femeie de vreo 50 ani lipita de volan. Are chiar si potcoava ca e mare nevoie. Si ne avertizeaza clar: "Cine loveste, plateste!"