Get Out

Un scurt-metraj francez extrem de dragut si amuzant. Personajul central e Gary. Lui ii este frica de iesiri. Priviti si veti intelege.

O viata inversata

Aseara am ajuns si eu sa vizionez The Curious Case of Benjamin Button (2008). Dupa atatea nominalizari la Oscar si ridicari in slavi a venit momentul sa vad si eu minunea. Castigasem si 2 bilete de la cinemarx.ro si imi place si stilul regizoral al lui David Fincher (Se7en, Fight Club). Deci toate premisele erau garantate.

Eram deja pus in tema de durata usor excesiva a filmului, de subiect, de actori, asteptam doar desfasurarea. Filmul are la baza o nuvela de 20 pagini scrisa de Scott Fitzgerald. Daca citirea ei nu poate lua mai mult de vreo 30 minute, filmul reuseste sa se intinda la peste 2 ore jumatate. Mult prea mult. Povestea e interesanta dar curge prea incet. Putea fi rezumata la sub 2 ore si nu si-ar fi pierdut savoarea. Se pierde in detalii inutile. Au fost si cateva momente in care parca simteam ca sta in loc.

Povestea e simpla: Benjamin Button (Brad Pitt) este un om care se naste batran si moare tanar. Toata viata sa este inversata. La mijloc se intalneste cu Daisy (Cate Blanchett) cu care are si un copil. Totul este vazut ca o istorisire a lui Daisy pe patul de moarte. Un rol foarte bun il face Tarji Henson care o interpreteaza pe mama adoptiva a lui Benjamin.

Acum inteleg si de ce nu a castigat mare lucru la Oscar. Nu inteleg insa de ce a avut atatea nominalizari. Will Smith in Seven Pounds mi se pare mult mai bun decat Brad Pitt aici. Pentru machiaj si efecte speciale da, e meritat premiul. Poate doar coloana sonora sa mai fie de apreciat. Si atat. In rest nu iese cu nimic in evidenta.

In sala eram vreo 12-13 oameni. Majoritatea tipe. Mai mult ca sigur, venite dupa Brad Pitt. Spun asta pentru ca dupa ce a disparut din actiune s-au imbracat si erau pe picior de plecare. Oricum asteptasera exasperant de mult pentru a-l vedea in toata splendoarea. Vreo 2 ore, nu mai mult. Si l-au avut frumusel vreo 20-25 minute. Cred ca au plecat nesatisfacute.

Am intalnit si una din cele mai nepotrivite si amuzante replici pe care le-am auzit in ultima perioada in filme. In scena reintalnirii dintre Benjamin si Daisy dupa accidentul acesteia din Paris.

Daisy: Will you sleep with me?
Benjamin Button: Absolutely.

Acel "absolutely" spus de Brad Pitt are o asemenea intonatie si intensitate incat nu poate fi egalat nici de comediile comerciale. Parca si-ar fi pus toata viata in acel cuvant. N-aveti cum sa o ratati daca vedeti filmul.

Pentru poveste, feeling, machiaj si regizor ii dau un 8/10. Putea fi mai bun daca era mai condensat. Unele filme chiar nu au nevoie de o asa intindere a subiectului.

Iesirea din rutina

De la regizorul filmului The Station Agent (2003), Thomas McCarthy, vine o alta productie despre sensibilitate, simplitate si drama umana, The Visitor (2007). Richard Jenkins joaca rolul unui profesor universitar prins in rutina unei vieti monotone, retras in viata privata si care incearca sa dea impresia de om ocupat. Este intruchiparea formei fara fond. Intamplarea il aduce in New York pentru a prezenta o lucrare, pentru care doar si-a dat acordul, la o conferinta. Aici intalneste un alt cuplu de imigranti ilegali locuind in locuinta sa. Firul epic il aduce intr-o apropiere fata de acest cuplu, ajunge sa-i cunoasca mai bine si sa-i si ajute cand dau de probleme.

Richard Jenkins primeste primul sau rol principal important in acest film. Nominalizarea la Oscar este binemeritata. Incercarea sa de regasire si implinire dupa moartea sotiei este foarte bine cladita. Stilul regizoral al lui McCarthy este molcom si cu o usoara tenta de umor.

Apreciez ca filmul nu are parte de traditionalul happy ending american. Este doar o poveste care se poate intampla oricand. Nimic nu este fortat sau tras de par. Doar niste oameni obisnuiti interactionand intr-o societate americana cu legi prea stricte. 8/10.

Regasirea unui actor

Darren Aronofsky este unul din regizorii mei favoriti. Requiem for a Dream (2000) il consider o capodopera si una din cele mai bune campanii antidrog. A venit randul ultimului film al lui Aronofsky sa fie vizionat, The Wrestler (2008). Dupa cum e mentionat si pe afis, filmul reprezinta renasterea lui Mickey Rourke, unul din rebelii frumosi, dar cazuti in dizgratie, ai Hollywood-ului. In anii '80 - '90 era unul din cei mai promitatori actori dar o viata zbuciumata si plina de excese l-a adus la o izolare fata de societate.

Asta e si povestea prezentata de catre film. O poveste de regasire si incercare de integrare in societate a unui luptator retras din activitate. Un om care scos din mediul sau de activitate, ringul, este un rebut pentru societate si un inadaptat. Realizeaza si el acest lucru si in ciuda sanatatii precare alege sa-si traiasca ultimele clipe din viata acolo unde a insemnat ceva, acolo unde poate face ceva pentru ceilalti si unde e apreciat pentru ceea ce este.

Mickey Rourke a fost cererea expresa a regizorului pentru acest rol desi casa de productie a incercat sa-l impuna pe Nicholas Cage pentru rolul principal. Si a meritat insistenta. Se vede implicare actorului intr-un film care inseamna mai mult decat fictiune pentru el. Un film in care-si traieste propria suferinta. Si impresia de autenticitate si naturaletea in pielea personajului sunt mult mai pregnante. In completarea acestora vine si scena cu taiatul fruntii pe care Mickey Rourke a realizat-o fara efecte speciale pentru o si mai mare autenticitate. Eu sunt fan Sean Penn dar recunosc ca Rourke ar fi meritat mai mult Oscarul din acest an. Rolul sau inseamna mai mult decat o simpla fictiune. Reprezinta o renastere si o regasire de sine.

Un rol foarte bun face si Marisa Tomei. Rolul deloc simplu: o stripteuza cu inima mare si cea care devine pasiunea si confidenta singuraticului luptator. Ea si cu Evan Rachel Wood, fiica abandonata si izolata sentimantal, sunt petele de culoare intr-un film dominat de figura lui Rourke.

O nota aparte in realizarea intregului o reprezinta si stilul lui Aronofsky. Planurile de filmare si taieturile dau o alta viziune asupra faptelor. 9/10. Unul din cele mai bune filme din ultima perioada.

Film cu si despre femei

Un film despre femei, cu femei, regizat de femei. Ce sa mai, e numai femei. The Women (2008) se numeste el. Cred ca barbatii au fost interzisi pe platourile de filmare. Daca in Lawrence of Arabia nu apare nicio femeie, aici avem opusul. Niciun barbat. Desi ei sunt subiectul principal al discutiilor. Ca doar vorbim de un film despre femei. Despre problemele cotidiene ale femeilor. Nimic special. Doar o vorbaraie telenovelistica pusa pe pelicula. Se toaca si se dezbate problema barbatilor si "ce porci este ei" pe toate partile. Ca doar despre ce sa vorbeasca si femeile?

Merita vazut de catre barbati pentru a se mai amuza inca odata pe seama discutiilor interminabile si remarcile femeilor. Si daca sunteti fani ai unora dintre protagoniste. Nu am vazut Sex and the City decat foarte putin. Si aici as totaliza vreo cateva minute. Dar din ce am vazut pot spune ca filmul ii seamana. Si daca v-a placut What Women Want (2000) cu Mel Gibson sunt sanse sa va placa si acesta. 6/10 pentru amuzamentul starnit de interactiunea femeilor.

Ce-am invatat de la ultima editie a Oscarurilor

- traiasca Bollywood si sa-i incurajam cat mai mult

- niste oameni si-au pus in cap sa faca un film indian, cu buget de austeritate si sa rupa gura americanilor cu el. Sa arate ca filmul indian nu e numai o lalaiala cu Salman Khan si Aishwarya Rai. Au reusit si au ras si majoritatea Oscarurilor.

- Academiei Americane nu ii plac baietii rai, rebelii. De aceea nu a castigat Mickey Rourke desi luase toate premiile premergatoare (BAFTA, Golden Globe, etc). Intre 2 rele, un personaj gay si un actor rebel, au preferat raul cel mai mic. Totusi Sean Penn are o alta prestanta si deja un Oscar la activ.

- Hugh Jackman stie sa faca de toate. One-man-show. Danseaza, canta, intretine atmosfera.

- Kate Winslet a castigat in sfarsit un binemeritat Oscar. Desi anul acesta putea lua chiar 2. Dar Academia a decis ca ce-i pre mult strica si nu a nominalizat-o decat pentru un film din doua. Deja a devenit cea mai tanara actrita cu 6 nominalizari la activ.

- Heath Ledger a devenit al doilea actor care a primit postmortem un premiu Oscar. Primul a fost Peter Finch in 1977 pentru rol principal in filmul Network (1976)

- costumatiile au fost mai sobre si mai de bun gust, mult mai putine esecuri vestimantare.

Coada vacii la oras

Daca vreti un film mai atipic, un fel de Mr. Bean in zilele noastre si care vorbeste va recomand Borat - Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan (2006).

Avem de-a face cu povestea de initiere in lumea moderna a unui kazac. Se ia un individ crescut si format la coada vacii si se arunca intr-un oras mare. Omul va interactiona in modul sau neaos. Care e total opus celui civilizat de la oras. E la fel cu aducerea unui membru al unui trib dintr-o jungla si plasarea lui in mijlocul civilizatiei moderne.

Avem si noi romanii o contributie importanta la film. Noi reprezentam coada vacii. La noi s-au filmat scenele de inceput si final. A urmat si un scandal monstruos. Asta cand a ajuns la urechile taranilor in ce fel au fost ei prezentati. Dar nu e problema. Si-au permis producatorii sa-i plateasca pentru a-si tine gura-nchisa. Pai doar in SUA filmul a reusit incasari de peste 125 milioane $. Si romanii nu au fost singurii nemultumiti. Guvernul kazac a protestat vehement. Dar in timp si-a schimbat strategia si chiar l-a invitat pe "Borat" intr-o vizita in Kazakstan. Si organizatii care militeaza impotriva discriminarii si atitudinilor negativiste asupra diferitelor popoare au acuzat filmul de defaimare si instigare la violenta impotriva unui grup etnic. Totul s-a stins. Cu niste bani probabil.

Ideea filmului a plecat de la intalnirea lui Sacha Baron Cohen, Borat, cu un medic rus foarte hilar prin comportament dar neintentionat. Si atunci a creat un personaj asemanator si l-a pus fata in fata cu americanii de rand. Producatorii au mentionat ca totul este cat se poate de real, reactiile oamenilor sunt naturale si nu este nicio facatura. Din pacate unele scene par prea trase de par si se cam observa o minima "dubla". Cel putin in secventele in care Borat se intalneste cu Pamela Anderson.

Totusi ramane un film inedit, bine gandit, cu multe momente hilare si cu un Sacha Baron Cohen care intra foarte bine in pielea personajului. Recomandat pentru toti cei ce gusta si umorul fara perdea. Contine si secvente expresive. Dar foarte amuzante. 7.5/10.

Pantera mutilata

Daca vreti o comedie ieftina, comerciala si previzibila, Pink Panther 2 (2009) e raspunsul. Daca ati vazut Pink Panther (2006), nu va asteptati la ceva diferit de la actualul. Aceleasi faze comice, acelasi umor, acelasi inspector Clouseau cu felul sau aparte de investigare si acelasi Steve Martin care pare ca nu mai imbatraneste vreodata. S-au schimbat doar actorii secundari. Muza feminina din primul film, Beyonce, a fost inlocuita de vedeta indiana Aishwarya Rai.

Prea multe nu se pot spune despre film. Faze trase de par, exagerari, umor prostesc. Si firul epic este total previzibil. Mai intai il facem cu ou si cu otet pe inspector si apoi renaste din propria cenusa si rezolva cazul. Dar pentru o ora jumate de minima buna dispozitie si cu o dorinta de ras neconditionat puteti incerca filmul. Altfel nu veti pierde nimic. Este exemplul clasic de comedie americana comerciala. 6/10 pentru putinele momente in care am ras. Primul parca a fost mai bun.

Fargo reloaded

Frozen River (2008). Prima oara am auzit de acest film la anuntarea nominalizarilor la Oscar. Ieri am reusit sa-l vad. Actiunea se desfasoara in perioada Craciunului la granita teritoriului indienilor Mohawk dintre New York si Quebec.

Filmul reprezinta lupta unei mame cu 2 copii si parasita de sot pentru supravieturie si pentru un trai mai bun. Nu accepta ca fiul ei de 15 ani sa se lase de scoala si sa-si gaseasca un loc de munca. In incercarea de a-si gasi sotul nimereste in mijlocul unei afaceri ilegale de trafic de persoane peste granita alaturi de o indianca marginalizata de catre comunitatea Mohawk.

Femeia nu este o infractoare, nu are spirit de infractor dar disperarea, necesitatile si dorinta acerba de a asigura un trai mai bun copiilor o fac sa vada in aceasta activitate de tranzit de persoane o sursa de venituri mari si rapide.

Cum era si de asteptat, actiunea se complica si femeia intra in incurcaturi. La fel si fiul ei care nu suporta ideea ca mama lui nu-l lasa sa castige niste bani pentru a ajuta familia.

Punctul forte al filmului este atmosfera. O atmosfera care aduce mult cu cea din Fargo (1996). Coloana sonora lipseste, ceea ce accentueaza trairile si emotiile personajelor intr-o intindere fara viata. Rolul mamei, interpretat de Melissa Leo, merita o nominalizare la Oscar dar atat. Nu o vad castigatoare. Nici in comparatie cu celelalte competitoare din acest an, nici cu Frances McDormand. Film recomandat celor carora le-a placut Fargo. 7.5/10.

Invingerea sistemului

Milk (2008). La prima vedere pare un alt film pe un subiect controversat gen Brokeback Mountain (2006). La fel ca si acesta, nu este un film excelent dar este unul important si demn de luat in seama.

Filmul reprezinta o introspectie in viata lui Harvey Milk, primul politician homosexual ales intr-o functie publica importanta in SUA. Totul este prezentat ca un testament al lui Milk avand in vedere ca filmul debuteaza de fapt cu epilogul.

Actiunea pornezste din momentul in care Harvey (intruchipat de un exceptional Sean Penn) il intalneste pe Scott la New York si hotarasc sa porneasca o noua viata la San Francisco. Aici isi deschid un magazin de fotografie si incep sa resimta constrangerile si respingerea pe care societatea americana o manifesta fata de apropierea carnala intre barbati. Treptat insa magazinul devine un centru al miscarii homosexuale, ceea ce ii da lui Milk puterea de a lupta pentru drepturile homosexualilor si de a candida pentru un post public in consiliul local.

Milk apare drept o persoana care nu-si pierde cumpatul si nici simtul umorului chiar in momente grele, atat in viata personala dupa despartirea de Scott (numeroasele conflicte pe care le are cu posesivul si sensibilul sau prieten) cat si in viata publica (dezbaterile cu senatorul Briggs). Avea sa sfarseasca impuscat de catre inadaptatul si nesigurul consilier Dan White (portretizat excelent de catre Josh Brolin). Asta se poate observa si din afisul filmului.

Filmul iese in evidenta prin mesaj si prin rolul interpretat de catre Sean Penn. Tocmai aceasta performanta i-a adus si o binemeritata nominalizare la Oscar cu destul de multe sanse la castig. Totusi a mai avut el o interpretare exceptionala in I Am Sam (2001), poate chiar mai buna decat aceasta deoarece era un rol mai special dar academia americana nu a apreciat prea mult performanta. Si daca ne amintim si ca in cazaul controversatului Brokeback Mountain a fost rasplatit doar regizorul dintre premiile importante desi era considerat favorit la multe categorii.

Una din caracteristicile bune ale filmelor inspirate din fapte reale este ca la sfarsitul filmului se prezinta si evolutia ulterioara a faptelor si personajelor. Ce mi-a placut la acest film e ca au fost prezentate in paralel imagini cu personajele reale si cele care le-au interpretat. 8.5/10.

Viziunea timpurie asupra nazismului

Nazismul. Ororile nazismului. Putine se stiu despre ele in comparatie cu amploarea si acum la peste 60 ani de atunci. Si totusi un film din 1959 arata cu deosebit realism si veridicitate atrocitatile unei vieti de evreu intr-un lagar de concentrare.

Kapo (1959) este incercarea unui regizor italian, Gillo Pontecorvo, de a reliefa la cald viata unei tinere evreice de 14 ani, luata impreuna cu parintii ei de pe strazile Parisului si aruncata intr-un lagar de exterminare. Aici are norocul de a ajunge pe mainile doctorului institutiei. Acesta o ajuta prin oferirea identitatii unei paciente decedate in acea zi. De aici pleca o intreaga transformare interioara si emotionala a tinerei, ajungand de la copilul inocent si fricos la femeia precoce aspra, rece si fara remuscari.

Pentru vremea la care a fost facut, filmul reuseste sa redea suferinta si zbuciumul victimelor sistemului nazist. Actiunea, atat prin unele nume ale personajelor cat si pe alocuri prin firul epic, face referire la faimoasa evadare din Sobibor ce avea sa fie ecranizata in 1987 de catre Jack Gold.

Un film pe care vi-l recomand pentru a vedea viziunea timpurie asupra evenimentelor si un rol foarte bun facut de catre Susan Strasberg. Productia a fost recompensata si cu o nominalizare la premiile Oscar la categoria cel mai bun film strain. 7.5/10.

Cantecul de lebada al unui presedinte

Seara de miercuri. Orange film. Prin urmare am zis ca trebuie rezervare. Am mai mers odata la Multiplex fara rezervare miercuri seara cu niste prieteni si am sfarsit prin a bea o bere; totul era vandut si era si o hoarda imensa la coada. Miercurea aceasta am schimbat locul de vizionare. Mentionam zilele trecute ca sunt 2 filme din categoria Oscarurilor care ruleaza in aceasta perioada si pe care vreau sa le vizionez. Changeling l-am vazut deci a venit randul lui Frost/Nixon (2008). Cityplex a fost ales datorita programarii excelente a filmului: ora 19:00. La 19 fara 5 minute eu si DB eram primii care intram in sala. De gresit sala n-aveam cum pt ca doar una era deschisa si sunt doar 4 in total. La film am asistat 12 persoane. Asta a fost maximul pentru ca la final mai eram numai vreo 9. Si asta intr-o sala de 138 scaune. Inteleg ca nu e tocmai un film comercial, titlul nu atrage, ba din contra, dar ma asteptam la ceva mai multa ingramadeala fie si prin prisma nominalizarilor la Oscar.

Sa revenim la filmul propriu-zis. Ron Howard reuseste din nou sa transpuna pe pelicula o intamplare adevarata in care reuseste atat de bine sa imbine realul cu fictivul si in care privitorul este captivat in permanenta si nu exista momente moarte. Aici reuseste tot acest spectacol prin introspectie. Pare totul deghizat intr-un documentar in care sunt intervievate personajele secundare actiunii si sunt introduse calupuri de imagini ce prezinta adevarata desfasurare a faptelor.

Filmul relateaza povestea seriei de interviuri realizata de britanicul David Frost cu presedintele demisionar Richard Nixon, cunoscuta sub numele de The Nixon Inteviews, program care a reusit cea mai mare audienta pentru un interviu pe teme politice, 45 milioane telespectatori, record care inca mai rezista si astazi. Se prezinta atat interviurile cat si momentele premergatoare acestuia, pregatirea si studiul de caz, inclestarea din spatele camerelor si disputa pe plan mental a celor doi protagonisti.

Foarte bine se integreaza in film actorii secundari care dau consistenta si tenta de autenticitate necesara pentru un astfel de film. Dintre ei se evidentiaza Kevin Bacon in rolul eternului subordonat loial, atotcunoscator si bun la toate, Oliver Platt si Toby Jones.

Dar laurii revin in special celor doi protagonisti care intruchipeaza personajele ce dau si titlul acestui film. Frank Langella reuseste sa ii dea lui Nixon aura de megalomanie, putere si glorie specifica unui personaj de asemenea calibru. In multe momente chiar am crezut ca-l ascult pe Nixon. Nominalizarea sa este binemeritata. Michael Sheen reuseste si el un rol bun dar care este eclipsat de personajul Nixon.

Este de apreciat montajul care reuseste sa dea veridicitate ansamblului si sa surprinda momentele cheie ale interviului si nota regizorala a lui Ron Howard care alterneaza cadrele lungi cu cele scurte pentru a surprinde la maxim tensiunea ce inconjura filmarea acelui interviu si mai ales finalul si chipul lui Nixon dupa recunoasterea si asumarea greselilor facute.

Per total un film bun cu un subiect greu digerabil amatorilor de filme comerciale. Sanse la Oscar i-as da doar pentru regizor (dintre categoriile mari). Frank Langella are competitori prea titrati in acest an pentru a emite vreo pretentie. 8/10

Lupta unei mame

Ieri simteam nevoia de a mai vedea un film la cinema. Mai ales dupa anuntarea nominalizarilor la premiile Oscar. Si, bineinteles, am cautat ca filmul sa fie unul de pe lista celor alese. Optiunile era destul de putine: Frost/Nixon si Changeling. Am ales varianta a doua, Changeling (2008). Recunosc ca nu ma asteptam la prea multe de la film. Singurul atu il prezenta doar faptul ca regizorul era Clint Eastwood. Dar filmul avea sa-mi schimbe aceasta parere.

Totul se bazeaza pe o intamplare reala petrecuta la sfarsitul anilor '20 - inceputul anilor '30 in Los Angeles si cunoscuta sub numele de Wineville Chicken Murders. Aceasta se refera la rapirea si omorarea unor copii de catre Gordon Northcott. Dar acest caz a ajutat mai ales in scoterea la iveala a coruptiei, incopetentei si puterii existente in politia din Los Angeles.

Filmul este construit in jurul acestor evenimente si se concentreaza in jurul mamei unuia dintre copiii disparuti si lupta acesteia pentru a-si gasi copilul. In poveste mai intervine si faptul ca se gaseste un copil despre care politia si autoritatile sustin ca este al ei iar ea incearca sa le dovedeasca contrariul.

Mana lui Clint Eastwood se simte, scenariul este foarte bine pus la punct, la fel si montajul, coloana sonora acompaniaza excelent momentele cheie ale actiunii. Este foarte veridica si recreerea atmosferei din acea vreme. Marea surpriza pentru mine a fost Angelina Jolie. Nu sunt si nu am fost fan al ei dar in acest film a demonstrat ca inca are reale calitati actoricesti. Eu cel putin ma indoiam foarte mult ca mai poate reusi asa ceva cu atata agitatie si atentie indreptata catre ea. Pot spune ca isi merita nominalizarea la Oscar. Si de aceasta data pentru un rol in care joaca o femeie inchisa intr-un ospiciu.

Un alt actor care-si recnfirma statutul si valoarea este John Malkovich. Intotdeauna jucand personaje care au ceva de spus, personaje expresive, uneori singuratice, individualiste si egocentriste, reuseste si in acest film sa intre foarte bine in pielea personajului si sa transmita emotia si mesajul acestuia. Cu putin mai multa implicare in scenariu si actiune ar fi putut primi si o nominalizare la Oscar.

Filmul merita vazut, ma mir ca nu a obtinut o nominalizare si la categoria cel mai bun film (nu am vazut inca celelalte filme nominalizate la aceasta categorie dar intentionez in cel mai scurt timp) si sper ca Clint Eastwood sa ne incante multi ani inainte cu filmele sale si astept sa vad Gran Torino (2008). Daca v-a placut Zodiac (2007) (unul din filmele care a fost ignorat de catre Academia Americana si a fost privat de o binemeritata nominalizare la Oscar anul trecut) cu siguranta o sa va placa si acesta. 8.5/10.

Comedia fratilor Coen

Duminica seara am vizionat un film pe care asteptam de ceva vreme sa-l vad. Din diverse motive nu am apucat sa-l prind la cinema asa ca m-am vazut nevoit sa-l vad acasa. Vorbesc despre Burn after Reading (2008). Dupa mult apreciatul si premiatul No Country for Old Men (2007) de anul trecut am asteptat sa vad ce poate sa iasa din mainile fratilor Coen care se pricep atat de bine la productii pline de suspans, mister si atmosfera apasatoare.

La vederea distributiei orice cinefil se asteapta la foarte mult: George Clooney (unul din burlacii cei mai ravniti se la Hollywood si unul din cei mai bine cotati actori ai momentului), Brad Pitt (cel mai mediatizat star de la Hollywood multumita si sotiei), John Malkovich (era de ceva vreme in umbra dar numele lui e binecunoscut oricarui cinefil), Frances McDormand (laureata cu Oscar pentru un rol chiar intr-un film al fratilor Coen), Tilda Swinton (castigatoare a unui Oscar chiar anul trecut pentru rol secundar intr-un film tot cu George Clooney in distributie). 5 nume de calibru. Si care tes o intriga ce se intrepatrunde foarte ingenios si leaga mai multe planuri, mai multe personaje total diferite. Chiar daca in unele momente actiunea pare intortocheata, firul epic se desfasoara suficient de lent si detaliat pentru ca privitorul sa faca toate conexiunile necesare si sa nu fie pierdut in actiune.

Toti actorii reusesc sa intre foarte bine in pielea personajelor pe care le interpreaza: Tilda Swinton - rece, cu accent englezesc si inexpresiva ca in rolul ce i-a adus Oscarul; Clooney - vorbaret, atractiv, cu lipici la femei; John Malkovich - direct, cu multe "spume" la gura si "f word", independent si egocentric; Frances McDormand - isi urmareste interesul cu orice pret, impulsiva, manipulativa, singura si in cautare de tipi aratosi. L-am lasat la urma pe Brad Pitt tocmai pentru ca el a reusit sa ma impresioneze mai mult. El joca rolul unui tanar prost, credul si teribilist. Si ii reuseste atat de bine. Parca ar fi natural. Astept sa vad si The Curious Case of Benjamin Button (2008) pentru a ma edifica mai bine in privinta lui.

Sa nu fiu inteles gresit. Il apreciez pe actorul Brad Pitt al anilor trecuti. In Fight Club (1999), Se7en (1995), Legends of the Fall (1994), Sleepers (1996) si in mai recentul Babel (2006) face niste roluri foarte bune. Dar m-a amuzat foarte tare rolul sau din acest film. Si, ca sa fiu rautacios, l-a prin foarte bbine si vreau sa vad daca l-a schimbat cu ceva Angelina. Si asta o fac prin comparatie. Sa vad si in rolul lui Benjamin Button cum se prezinta.

In concluzie, un film bun, pe acelasi stil cu The Ladykillers (2004) regizat de aceeasi frati Coen si cu o linie epica interesanta si captivanta. 7.5/10.

Prietenia varstei a treia

In lipsa unor filme prea interesante la cinema am optat vineri pentru varianta "home cinema". Filmul ales a fost The Bucket List (2008). Distributia e simpla si nu mai are nevoie de nicio completare: Jack Nicholson si Morgan Freeman. 2 seniori ai filmului de la Hollywood. 2 dintre cei care ar trebui sa se retraga si sa lase locul celor mai tinerei dupa afirmatiile altora. Ambii au 72 ani. Si se desfasoara ca la prima tinerete.

Filmul descrie o poveste despre prietenie intre 2 barbati pe final de viata. Unul bogat si neimplinit pe plan familial si altul sarac dar cu o familie fericita. Ei se intalnesc total intamplator in spitalul detinut de catre cel bogat si leaga o prietenie in jurul bolii in faza terminala de care amandoi sufera. Constientizand ca nu mai au mult de trait si dorind sa isi infaptuiasca niste ultime dorinte pleaca amandoi intr-o calatorie de regasire si de ramas bun in jurul lumii.

E un film usor, previzibil dar placut la vedere cu parti emotionante si scene cu mult umor. E recomandat pentru o dupa-amiaza de weekend. 7.5/10.

Initierea parintelui Amaro

Pentru ultima zi de vacanta inaintea unui nou sezon de munca am ales un film mexican foarte apreciat la vremea lui: El Crimen del Padre Amaro (2002). La fel ca si precedentul vizionat, si de acesta am dat rasfoind arhiva nominalizarilor la premiile Oscar.

Filmul are la baza romanul cu acelasi nume din 1875 al lui Eca De Queiroz. Actiunea este transpusa in anul 2002 si se invarte in jurul unui tanar preot, parintele Amaro, trimis intr-un orasel de provincie pentru a fi discipol al parintelui Benito. Neprihanirea si inocenta tanarului preot se lovesc curand de lucrurile murdare si afacerile necurate ce se invart in spatele sutanei. Treptat intra si el in pacat printr-o legatura amoroasa ce se creaza cu o minora localnica. Si cum toate cele ce se intampla in spatele sutanei raman acolo asa se intampla si cu pacatele tanarului preot ceea ce desavarseste initierea acestuia in "randuielile" bisericesti locale.

Un film bun ce a declansat controverse in Mexic chiar inainte de aparitia sa pe marile ecrane. S-a incercat chiar interzicerea sa de catre unele grupuri apartinand bisericii. Il recomand pentru scenariu si o diversitate de la filmele in limba engleza. 7/10.

Tineretea si moralitatea anilor '30

A doua zi a anului a adus un nou film pe ordinea de zi: Rambling Rose (1991). Prima oara am dat de film rasfoind arhiva nominalizarilor la premiile Oscar. Mi-a atras atentia pentru ca a fost pentru prima oara cand o mama si o fiica au fost nominalizate pentru prestatia din acelasi film. Laura Dern este Rose, o tanara de familie modesta ce e luata in casa pe post de servitoare de catre o familie avuta pentru a nu ajunge prostituata. Actiunea se desfasoara in anii '30. Tocmai acesta e si punctul forte al filmului: atmosfera creata de regizor in jurul acelei perioade.

Rose stie ca arata bine si place barbatilor. Profitand de acest lucru, de tineretea si de pofta ei de viata ajunge sa intre in conflict cu principiile morale ale familiei ce a adoptat-o.

Filmul il recomand celor ce doresc o intriga usoara intr-o atmosfera a anilor '30, cu familile tipice conservatoare, cu un tatal ce-si asuma rolul de lider de familie si cu o tinerete care contravine principiilor morale ale vremii. Primeste din partea mea un 7/10, in principal pentru atmosfera, coloana sonora si prestatia actritei principale. Nu este insa unul din genurile mele preferate de intriga.

Antisemitismul in timp de razboi

Ca sa continui obiceiul ultimelor zile si sa ma mai relaxez in prima zi a noului an am ales un nou film pentru vizionare: Gentleman's Agreement. Un film despre antisemitism in regia lui Elia Kazan, realizat intr-o vreme in care ororile nazismului din timpul razboiului erau in plina desfasurare. Tocmai subiectul, foarte controversat la acea vreme chiar si in America, n-a fost foarte bine primit de catre directorii studiourilor 20th Century Fox, chiar daca majoritatea dintre acestia erau evrei. Ei se temeau de ecourile pe care le putea avea filmul si de discutiile ce le-ar putea starni.

Actiunea se invarte in jurul unui redactor proaspat venit in New York si care doreste sa scrie un articol amplu despre antisemitism din punctul de vedere al unui evreu. Drept urmare, "renunta" la religia sa de crestin pentru cateva saptamani, se prezinta drept evreu si traieste pe propria piele ceea ce inseamna antisemitismul, neajunsurile, batjocurile si limitarile impuse de societatea americana asupra unui evreu. Se infiripa si o relatie amoroasa, destul de antipatizata totusi de catre regizor care avea sa declare mai tarziu ca i s-a parut ca a fost destul de fortata in contextul dat.

In ciuda scepticismului conducerii studiourilor, filmul a fost foarte bine primit de catre critici si de catre public, fiind de altfel si filmul cu cele mai multe incasari din 1948 a studiourilor 20th Century Fox. Si Academia Americana l-a rasplatit cu 3 premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor si cea mai buna actrita in rol secundar) si alte 5 nominalizari. Ramane unul din filmele de inceput ale lui Gregory Peck, film in care isi arata calitatile actoricesti ce aveau sa-i aduca cativa ani mai tarziu Oscarul pentru mult apreciatul rol Atticus Finch din To Kill a Mockingbird. 8/10.

Implicare si detasare

Un nou film a fost pe meniul zilei de ieri: The Conversation. O productie marca Francis Ford Coppola. Totul se invarte in jurul unui detectiv particular care se ocupa de supravegherea diverselor persoane la comanda. Henry Caul este un tip cunoscut in mediile de specialitate si destul de respectat. Ceea ce-l distanteaza de restul e egoismul, lipsa sentimentelor si interiorizarea fata de oricine si orice.

Ultima dintre supravegheri declanseaza insa in detectiv niste trairi nemaintalnite pana atunci. Totul din cauza implicarii personale in acest caz. Nu se mai rezuma doar la indeplinirea misiunii (o inregistrare clara si la obiect) ci incepe sa puna cap la cap si informatiile din acele inregistrari. Aceasta implicare, adaugata la paranoia, egocentrismul si interiorizarea permanenta a personajului duce la o serie intreaga de trairi interioare de remuscare ale pesonajului si totodata o incercare disperata a acestuia de a afla ce se va intampla in urma celor aflate din inregistrarile sale. Totul culmineaza cu ultimele scene in care paranoia personajului pune pe deplin stapanire peste acesta.

Gene Hackman face un rol foarte bun dand credibilitate unui personaj care trebuie sa exprime cat mai putin prin cuvinte si cat mai mult prin trairi, sa fie cat mai tacut si in acelasi timp destul de perceptibil publicului. Un film bun de vazut si pentru partea de documentatie tehnica in domeniul supravegherii persoanelor. Il recomand tuturor celor pasionati de filme de spionaj. 7.5/10.

Tot in aceeasi tematica va mai recomand Das Leben der Anderen. O productie germana despre spionajul inaintea caderii Zidului Berlinului.

Bubele administratiei Bush

Zilele astea am fost intr-o dispozitie de filme. Si de jocuri. Am terminat Call of Duty. O sa ma apuc si de expansion-ul United Offensive dar deocamdata m-am pus pe Fallout 3. Sunt un iubitor de RPG-uri (mare fan Diablo - stiu ca e o mare disputa despre incadrarea jocului ca RPG sau nu, dar asta e alta discutie), nu mai jucasem unul de ceva timp si am tot auzit atatea despre acest Fallout 3. Numai lucruri bune, note mari prin review-uri, grafica excelenta, poveste bine conceputa si o mare complexitate a lumii de joc. Jocul nu m-a dezamagit, seamana cu Oblivion dar sunt inca la inceput si o sa revin asupra lui cu mai multe amanunte. Oricum, il recomand.

Dar sa revenim la film. Azi a venit la rand un film foarte controversat dar in acelasi timp si premiat: Fahrenheit 9/11. Michael Moore regizeaza un film documentar despre evenimentele din administratia americana ce au precedat si au urmat evenimentele tragice de la 11 septembrie 2001. Totul se concentreaza in jurul presedintelui Bush si a acolitilor acestuia, fiind impartit, in mare, in doua parti. O prima parte se ocupa de relatiile lui Bush din vremea premergatoare perioadei in care a devenit presedinte si conspiratia terorista a atacurilor de la 11 septembrie si o a doua parte care e dedicata razboiului din Irak cu toate motivele si tragediile ascunse atentiei publicului.

Imaginile sunt uneori destul de dure, mai ales in a doua parte a filmului, confesiunile multora din protagonistii implicati in razboi sunt dureroase iar investigatia din prima parte a filmului aduce noi date despre legaturile dubioase ale clanului Bush. Filmul nu a reusit sa-si atinga insa scopul initial, mentionat de altfel si de regizor: impiedicarea realegerii lui Bush. Ramane totusi un film cu un mesaj bun si care merita vazut pentru o intelegere mai amanuntita a fenomenelor ce au inconjurat misteriosul inca atac din dimineata zilei de marti, 11 septembrie 2001. 7.5/10.