Font pentru vreme de criza

Criza ne loveste din ce in ce mai puternic. Peste toate, ne mai opresc si rusii gazul. Romanul incepe sa simta ca pusculita e din ce in ce mai goala. Trebuie sa faca economie din ce in ce mai mult si in cat mai multe locuri. Chiar si cerneala de la imprimanta poate fi economisita. S-a inventat fontul perfect pentru a obtine un randament maxim intre economia de cerneala si lizibilitate. Numele, cum altfel decat ecofont.


S-a ajuns la acest format dupa nenumarate incercari. Se reduce cu pana la 20% cantitatea de cerneala necesara pentru printare. Si acum un banc bun pentru a ilustra folosinta:


Sursa: Bits & Pieces

Din invataturile zilei

• Leul e de porc. A inceput sa intre la apa si sa se faca mic mic mic. Si euro erupe. Dar las' ca stim noi ca economia duduie si pe noi nu ne afecteaza crizele astea fictive internationale.

• Traficul in Bucuresti e surprinzator de lejer. Or fi toti inca blocati pe Valea Prahovei?

• Rusii ne-au taiat gazul. Oficialii nostrii ne anunta ca romanii nu vor avea probleme si nu vor plati mai mult pentru a acoperi costul producerii caldurii din pacura si nu din gaze. L-am vazut chiar pe Videanu dandu-ne asigurai d-astea. Deci incredere maxima. E in stare sa arunce si niste marmura pe foc sperand sa scoata ceva caldura.

• Frigaraia nu ne mai tine mult. Prin februarie se preconizeaza si vreo 15 grade. Nu sunt deloc increzator in meteo dar nici nu vad zapada asternandu-se prea curand pe caldaram.

• Tariceanu mai asterne si pe blog cate-un rand de pe plajele din America de Sud acolo unde-si petrece vacanta. E criza intr-adevar. Se pare ca Citroenul inca se vinde. Ii ureaza numai de bine lui Boc, acest Dorel de la Palatul Victoria.

Cheta pentru becuri

Ziua a inceput cu niste fulgi de zapada. Putini, rari si s-au potolit repede. N-au ajuns nici de-o pojghita pe strada. Anticipand o zi lunga am ales un drum cu masina spre serviciu. Primele minute m-au dus cu gandul la un drum lung. Deja ma vedeam adormind la volan la fiecare semafor. Dar dupa trecerea de Mihai Bravu a venit descatusarea. Soseaua libera. 2-3 masini. Si tot asa pana la serviciu (zona Armeneasca). Din observatiile mele am constatat ca locurile de parcare de pe langa serviciu se gasesc cam in functie de ora. E plin mai mereu intre 8 jumate si 9 jumate. Inainte si dupa se gasesc locuri. Nu stiu cum se intampla. Eu ajungand in intervalul fara locuri de parcare m-am invartit ceva pana am proptit-o foarte inghesuit si blocand si jumate de iesire din garaj.

Pe seara m-am deplasat si spre facultate. Trebuie macar acu pe final. Nu mi-a ajuns facultatea normala si am zis sa mai bag si-un master. Am plecat mai devreme, asteptandu-ma sa zac prin trafic. Am ajuns imediat la Leu. Cred ca 10 minute de la Universitate. Snur am mers. Probabil criza a atins si la benzina. Face omu' economii la transport, merge mai mult cu ratbu sau pe jos. Ar mai fi cazu si la ceva reduceri de fonduri ca inainte de anul nou era plin la case la altexuri si domuri si alte "uri" d-astea. Toti erau cu plasme si tunuri (aparatele foto profesioniste). Si nu d-alea ieftine. Si nu erau cine stie ce reduceri sau lichidari de stocuri.

Mie mi-e jena de cum arata facultatea la care studiez de atatia ani. Facultatea de electronica a Politehnicii. Cladirea aia mare din Piata Leu. Si cred ca nu sunt singurul. Dar se pare ca celor cu autoritate nu le e. Am mai scris despre nesimtirea celor de la secretariat. Nu s-a schimbat nimic. Dar nici nu se intretine nimic. Se traieste ca in epoca de piatra inauntru. Cu lumina naturala. Daca e, te descurci. Daca nu e, nu te descurci. Trebuie sa vii cu lanterna d-acasa. E greu cu becurile. E o atmosfera obscura. Fiecare se descurca cum poate. Ar trebui sa facem o cheta sau sa punem deoparte din atentiile pentru secretare si sa punem dracu niste becuri in holu' ala mare ca sa vad si ochiu' studentului ceva la avizieru' ala seara si sa nu-si rupa gatu' pe scari.

Sa nu mai vorbim de treaba cu fumatul interzis in cadrul facultatii. Vrajeala. De indata ce a iesit studentul pe usa salii de curs sau a laboratului e cu batul in gura si incepe sa fumege. Il doare-n cot de legi si de amenzi si de alte alea. Doar nu se duce el afara sa-i inghete mana pe tigara si sa tremure tot. Si nu fumeaza ca sa se incalzeasca. Deocamda e caldura in cladire. Cred ca e singurul lucru care mai e.

Fotografia ca pasiune

Blogul este o pasiune. Fotografia la fel. Din pacate n-am reusit inca sa stapanesc precum as dori tainele acestui domeniu (fotografia). Dar sunt pe drumul cel bun. In acest loc blogul si fotografia se intalnesc. Ma bucura faptul ca am un loc al meu unde pot sa arat si altora fotografii facute de mine si ca pot comenta in voie asupra lor.

Totul a inceput cu clasicele aparate cu film. Ce necaz aveam ca trebuia sa stiu exact ce vreau sa pozez, cum sa pozez si nu imi permiteam vreo eroare. Ca aveam doar 24 de incercari. Si filmul costa, develoaprea costa si pe deasupra mai si dureaza. Acum e mult mai lejer. Faci poze si cu ochii inchisi. Poate iese ceva. Oricum poti sa stergi imediat ce nu-ti convine. A evoluat tehnologia. Asa am ajuns eu acum sa am in doatare un aparat foto Canon Powershot S3 si telefonul mobil care are si el o camera bunicica si utila. Cine se gandea acu cativa ani ca telefonul o sa faca si poze? Daca mie imi spunea cineva asa ceva acu cativa ani primul gand mi-ar fi mers la un aparat foto masiv lipit de receptorul unui telefon. O strutocamila. Initial am considerat ca o camera foto la telefonul mobil este doar un moft, o chestie de care ma pot lipsi, nu intra in lista de prioritati atunci cand citeam specificatiile tehnice. Dar am constatat ca are si ea rolul ei. Mai ales pentru un blogger e importanta. Dar nu numai. Au fost multe momente cand imi spuneam "ce mi-as dori sa am un aparat foto acum cu mine". Si decat sa ma car si cu un aparat foto si cu un telefon la mine mai bine le am integrate in acelasi dispozitiv.

Dar vin si momente cand o simpla camera a unui telefon nu mai este suficienta. Atunci intra in actiune artileria grea, in cazul meu S3-ul. Era ideal la momentul achizitionarii lui (acu vreun an jumate). Era primul meu aparat foto fara film si am vrut ceva intermediar. Nici banal dar nici prea complicat. Asa ca am optat pentru un semipro. Este foarte bun pentru invatat tehnici fotografice si mici detalii care pot fi aplicate ulterior pe o scula profesionista. Are dezavantajul ca nu il pot cara mereu cu mine. Si aici ma refer la viata cotidiana prin Bucuresti. Nu e chiar cel mai micut lucru. Aici ajuta mobilul.

Intr-un viitor nu foarte apropiat planuiesc achizitionarea unei scule profesioniste, unui "tun". Dar pentru asta trebuie sa mai invat pe actualul aparat, sa reusesc sa scot tot ce poate el mai bun si sa mai pun niste banuti deoparte pentru ca un "tun" nu e chiar o investitie cotidiana.

Acest articol a fost scris si pentru concursul Go4it.ro.

Stiri blitz - 05.01.2009

• La prima vedere e un ipod. La atingere nu prea mai seamana. La o examinare mai buna, realizezi ca e doar un port-tigaret --> link (image) <-- imaginatie extrema

• Incaperile zilelor noastre incep sa fie din ce in ce mai populate de cabluri. Va propun si o metoda de identificare a lor --> link (image) <-- creativitate, utile

• Radiografia unui Macbook --> link (image) <-- prea mult timp liber

• Dispozitive USB ingenioase --> link (image) <-- imaginatie extrema, creativitate, curiozitati

• Cel mai inalt pod din lume e pe cale de a fi terminat in China --> link EN (article) <-- tehnologie, extreme

• Test online pentru determinarea semnelor de incipienta a sindromului Alzheimer --> link EN (site) <-- utile, medicina

• Falsificam acte in doar 10 minute. Si avem si reclama pe masina cu asta --> link (image) <-- caruta cu prosti, fun pics

Initierea parintelui Amaro

Pentru ultima zi de vacanta inaintea unui nou sezon de munca am ales un film mexican foarte apreciat la vremea lui: El Crimen del Padre Amaro (2002). La fel ca si precedentul vizionat, si de acesta am dat rasfoind arhiva nominalizarilor la premiile Oscar.

Filmul are la baza romanul cu acelasi nume din 1875 al lui Eca De Queiroz. Actiunea este transpusa in anul 2002 si se invarte in jurul unui tanar preot, parintele Amaro, trimis intr-un orasel de provincie pentru a fi discipol al parintelui Benito. Neprihanirea si inocenta tanarului preot se lovesc curand de lucrurile murdare si afacerile necurate ce se invart in spatele sutanei. Treptat intra si el in pacat printr-o legatura amoroasa ce se creaza cu o minora localnica. Si cum toate cele ce se intampla in spatele sutanei raman acolo asa se intampla si cu pacatele tanarului preot ceea ce desavarseste initierea acestuia in "randuielile" bisericesti locale.

Un film bun ce a declansat controverse in Mexic chiar inainte de aparitia sa pe marile ecrane. S-a incercat chiar interzicerea sa de catre unele grupuri apartinand bisericii. Il recomand pentru scenariu si o diversitate de la filmele in limba engleza. 7/10.

Ne vom intoarce in multime

Ce frumos a fost Bucurestiul in aceste prime zile ale noului an! Intotdeauna mi-au placut diminetile de sarbatoare cand ma uitam pe geam si pe strada nu treceau decat una-doua masini. Se aude linistea. Si ma gandesc ca in tot orasul e la fel. Mai ca-mi vine sa ma arunc in masina si sa fac o tura de oras in mers molcom cu o muzica in surdina. Asta e si unul din cele mai bune momente de a vizita strazile Bucurestiului. Pe jos, in masina personala, in mijloacele de transport, oricum.

In dimineata primei zile a anului am mers cu un autobuz. Un vis. Strazi pustii, masinile se numarau pe degete, totul inchis si o atmosfera de moleseala si somn adanc. Am ajuns deindata la destinatie. Ma si gandeam cum e sa fii sofer de autobuz in ziua de anul nou. Nu tu revelion, nu tu bautura, ca doar nu poti sa vii trotilat la serviciu, ca doar ai o zi intreaga in fata si cat de goale ar fi strazile nu cred ca-si asuma vreun sofer riscul. Cred ca mai bine e de serviciu de revelion decat in ziua de anul nou. Cel putin din punctul meu de vedere.

In a doua zi a anului am iesit iar prin Bucuresti. De aceasta data cu masina personala. Un adevarat rai. Eram singur prin intersectii. Ce ma oprea din mers era nesincronizarea semafoarelor. Toata lumea stie ca problema exista dar nimeni nu face nimic. Domnu' primar, facem si noi ceva cu semafoarele astea? Sau doar planuim o fantana cantatoare?

Din pacate, toate aceste zile vor fi istorie incepand de luni. Vom reveni brusc la buluceala, injuraturi, nervi si toate celelate obsnuinte din traficul bucurestean. Practic ceea ce vedem acum la teveu ca se intampla pe Valea Prahovei. Tot Bucurestiul s-a mutat acolo. De fapt pe drumul pana acolo. Asta e tot ce stie Bucurestiul: Valea Prahovei. Si la teveu aveam o singura zona promovata: Valea Prahovei. Meteo, trafic, transmisii direct, tot ce inseamna munte pentru televiziunile noastre se reduce la Valea Prahovei. De aceea eu detest aceasta zona. Ma simt ca in Bucuresti din toate punctele de vedere doar ca in loc de muntii de gunoi din stanga si dreapta sunt munti naturali. Dar si aceia din ce in ce mai plini de gunoaie.

Eu sunt fan zona Cheia. E pe DN1A. Acel drum sugerat intotdeauna ca o alternativa la Valea Prahovei dar pe care prea putini il folosesc. Chiar dau din nas daca li se sugereaza ca ar fi mai eficient s-o ia p-acolo. Chiar azi era la stiri un interviu cu o familie intr-o masina la iesirea din Brasov. Oamenii vroiau sa ajunga in Ploiesti si erau indignati ca politia le sugereaza sa o ai pe DN1A si sa lungeasca astfel drumul cu 15-20km decat sa stea vreo 4-5 ore in coloana pe Valea Prahovei. Au declarat ca nu-si permit un asemenea ocol. Pai atunci isi merita soarta si le urez sa zaca in coloana. De aceea si este zona Cheia foarte frumoasa si cat de cat linistita. Am si postat niste fotografii din zona acu vreo cateva zile. Paradoxal, cel mai bun lucru care i se intampla zonei este ca nu ajunge calea ferata pana acolo. Singura metoda e pe sosea. O sosea refacuta in totalitate.

Dar romanului ii place unde e multimea mai mare. Daca e sa fie atunci sa fie mult si cu varf. Nu se oboseste sa se informeze si chiar daca ar afla ca drumul e aglomerat considera ca nu i se poate intampla chiar lui si ca nu-i problema sa mai intarzie vreo 10-20 minute. Si cand minutele astea ajung ore incepe si urla in gura mare la teveu.

Alte drumuri n-o sa avem prea curand. Dar nici p-astea pe care le avem nu stim sa le exploatam la maxim.

Tineretea si moralitatea anilor '30

A doua zi a anului a adus un nou film pe ordinea de zi: Rambling Rose (1991). Prima oara am dat de film rasfoind arhiva nominalizarilor la premiile Oscar. Mi-a atras atentia pentru ca a fost pentru prima oara cand o mama si o fiica au fost nominalizate pentru prestatia din acelasi film. Laura Dern este Rose, o tanara de familie modesta ce e luata in casa pe post de servitoare de catre o familie avuta pentru a nu ajunge prostituata. Actiunea se desfasoara in anii '30. Tocmai acesta e si punctul forte al filmului: atmosfera creata de regizor in jurul acelei perioade.

Rose stie ca arata bine si place barbatilor. Profitand de acest lucru, de tineretea si de pofta ei de viata ajunge sa intre in conflict cu principiile morale ale familiei ce a adoptat-o.

Filmul il recomand celor ce doresc o intriga usoara intr-o atmosfera a anilor '30, cu familile tipice conservatoare, cu un tatal ce-si asuma rolul de lider de familie si cu o tinerete care contravine principiilor morale ale vremii. Primeste din partea mea un 7/10, in principal pentru atmosfera, coloana sonora si prestatia actritei principale. Nu este insa unul din genurile mele preferate de intriga.

Antisemitismul in timp de razboi

Ca sa continui obiceiul ultimelor zile si sa ma mai relaxez in prima zi a noului an am ales un nou film pentru vizionare: Gentleman's Agreement. Un film despre antisemitism in regia lui Elia Kazan, realizat intr-o vreme in care ororile nazismului din timpul razboiului erau in plina desfasurare. Tocmai subiectul, foarte controversat la acea vreme chiar si in America, n-a fost foarte bine primit de catre directorii studiourilor 20th Century Fox, chiar daca majoritatea dintre acestia erau evrei. Ei se temeau de ecourile pe care le putea avea filmul si de discutiile ce le-ar putea starni.

Actiunea se invarte in jurul unui redactor proaspat venit in New York si care doreste sa scrie un articol amplu despre antisemitism din punctul de vedere al unui evreu. Drept urmare, "renunta" la religia sa de crestin pentru cateva saptamani, se prezinta drept evreu si traieste pe propria piele ceea ce inseamna antisemitismul, neajunsurile, batjocurile si limitarile impuse de societatea americana asupra unui evreu. Se infiripa si o relatie amoroasa, destul de antipatizata totusi de catre regizor care avea sa declare mai tarziu ca i s-a parut ca a fost destul de fortata in contextul dat.

In ciuda scepticismului conducerii studiourilor, filmul a fost foarte bine primit de catre critici si de catre public, fiind de altfel si filmul cu cele mai multe incasari din 1948 a studiourilor 20th Century Fox. Si Academia Americana l-a rasplatit cu 3 premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor si cea mai buna actrita in rol secundar) si alte 5 nominalizari. Ramane unul din filmele de inceput ale lui Gregory Peck, film in care isi arata calitatile actoricesti ce aveau sa-i aduca cativa ani mai tarziu Oscarul pentru mult apreciatul rol Atticus Finch din To Kill a Mockingbird. 8/10.

Revelionul din strada

Miezul noptii a fost aproape de a ma prinde in autobuz. Si asta datorita traficului exceptional din Piata Unirii, incompetentiei politailor si incapatanarii soferului care refuza sa deschida usile cand era evident ca va avea ceva de asteptat in intersectie.

Cu chiu cu vai am ajuns si spre Piata Constitutiei. Am prins si cele 2-3 vorbe ale domnului primar. Dar am prins si momentul esential, scopul de altfel al vizitei mele in piata si anume spectacolul de lumini si artificiile. A fost destul de frig dar dupa primele minute a trecut si corpul s-a obisnuit cu frigul.

Am remarcat ca au fost foarte multi oameni. Din pacate, unii foarte ingusti la minte. Cat creier iti trebuie sa faci pe teribilistu' si sa spargi tu o sticla de sampanie trantind-o de asfalt in mijlocul multimii? Asa s-a strezit DB cu o sticla-n picior. Noroc ca nu a patit nimic. Oricum teribilistii au disparut imediat. Era imposibil sa identifici pe cineva acolo.

Vroiam sa fac mai multe poze si filmulete. Din pacate bateriile si frigul m-au cam impiedicat. Mai jos aveti ce am reusit eu sa surprind din artificiile si jocul de lumini din Piata Constitutiei.